Firea: Nu cer nimic pentru mine dar solicit respect pentru bucureșteni

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, afirmă că din funcția de edil șef nu cere nimic pentru ea, dar solicită mai mult respect pentru bucureșteni.

Reacția vine după ce fostul premier Victor Ponta a întrebat retoric, pe pagina sa de Facebook, dacă este ”urgență” schimbarea Guvernului Grindeanu în această vară și a adăugat că, în perioada Guvernului Năstase, edilul șef al Capitalei de la acea vreme, Traian Băsescu, dădea vina pe Executiv pentru ”tot ce nu era el în stare să facă la Primărie”.

”Spre deosebire de dl. Victor Ponta, eu nu-l voi jigni, nu-l voi compara cu vreun personaj politic, nici nu-l voi ironiza. (…) Reacționez nu pentru ca m-am simțit atacată ca persoană, ci pentru că s-a încercat trimiterea în derizoriu a unui demers al meu prin care nu încercam sa obțin avantaje pentru mine, ci pentru cei care ne-au dat votul nouă, celor de la PSD. Am comunicat public câteva dintre neajunsurile pe care le întâmpin ca Primar General în relația cu Guvernul. Am vorbit doar după ce m-am convins că reprezentanții guvernamentali cărora le-am solicitat sprijinul pentru problemele Capitalei au avut suficient timp să răspundă pozitiv, ceea ce nu s-a întâmplat”, subliniază Firea.

Ea susține că, deși PSD a câștigat Primăria Generală, primăriile de sector, iar Guvernul are majoritatea parlamentară, ”această situație teoretic ideală nu este fructificată prin promovarea unor proiecte importante pentru rezolvarea problemelor sistemice din Capitala: aglomerația, poluarea, serviciile de sănătate și educaționale”.

”A tăcea acum, doar pentru a nu supăra pe cineva, înseamnă a-i trăda pe românii din București și, prin extensie, pe românii din toată țara. Ce scuză vom avea când, după patru ani de mandat, vom lăsa în urma noastră doar realizări minore și nicio problemă majoră rezolvată? Pe cine vom da vina? Pe greaua moștenire? Pe neînțelegerile cu Guvernul? Pe legislație? Chiar cu riscul de a-i supăra pe unii colegi care, culmea!, n-au nicio responsabilitate, prefer să spun acum adevărul”, adaugă Firea.

Totodată, ea susține că unii reprezentanți ai Guvernului ”ignoră” problemele Bucureștiului.

”Mă surprinde poziționarea dlui Ponta față de bucureșteni. (..) Eu nu am făcut altceva decât să solicit un sprijin legitim de la Guvern pentru Capitală. Și să spun public faptul că unii reprezentanți ai Guvernului ignoră problemele Bucureștiului”, punctează edilul șef al Capitalei.

În context, ea reamintește solicitările PMB, printre care trecerea metroului în subordinea Primăriei Generale, transferul administrării Centurii Capitalei la PMB, transferul salbei de lacuri din București și împrejurimi, fuziunea Radet cu Elcen.

”Interese economice care sunt și acum, dinăuntrul și dinafara țării, despre care am vorbit în emisiunea care l-a deranjat pe dl. Victor Ponta. Interese oculte despre care ar fi trebuit să aibă, măcar tangențial, anumite informații, ca fost prim ministru. (…) Dacă dl. Ponta a ales să mă atace pe mine, dorind să se erijeze în apărătorul necondiționat al întregului guvern, cu riscul de a-i abandona încă o dată pe bucureșteni, eu prefer să spun adevărul, oricât de neplăcut ar fi, dar care ne va ajuta să lăsăm ceva bun și stabil în urma noastră, pentru românii care și-au pus atâtea speranțe în noi”, conchide Gabriela Firea.

Sursa

DISTRIBUIȚI