Egiptul a cumpărat marţi, 240.000 de tone de grâu din România

egiptul-cumparat-marti-240-000-tone-de-grau-din-romania-adnews-ro

Potrivit agenţiei egiptene de stat GASC, specializată în astfel de achiziţii, Egiptul a cumpărat marți 240.000 de tone de grâu din România și alte 180.000 de tone din Rusia, transmite Reuters.

În ultimele săptămâni, majoritatea achizițiilor de grâu efectuate de Egipt au provenit din Rusia, scrie profit.ro.

În prima jumătate a acestui an, principalii clienți ai României pentru cererale au fost Egipt (594.000 tone), Iordania (547.000 tone) și Libia (362.000 tone).

În al doilea semestru, exporturile de grâu ale României către Egipt au fost afectate de introducerea unei politici a toleranței zero față de cornul secarei, un parazit al grâului, în 31 august.

După această dată, Egiptul a respins cantități de grâu de la principalii furnizori, inclusiv din România. Politica a fost anulată după aproape o lună.

Contractele futures pentru grâu tranzacționate la bursa de mărfuri din Chicago sunt în scădere, miercuri, cu 0,1%, la 4,03-3/4 dolari pe bușel.

Sursa: profit.ro

DISTRIBUIȚI