Iohannis: Situația din România este foarte complicată dar în cele din urmă, trebuie să găsim o soluție bună

Președintele Klaus Iohannis a declarat vineri, înaintea unui summit european informal în Malta că situația din România este ”foarte complicată”, dar ”sute de mii de români sunt în stradă” și ”am încredere în ei” și ”cred în România”.

”Este un summit important. Așteptările sunt ridicate. Trebuie să găsim o cale bună pentru Europa și un drum bun spre (summitul de la) Roma”, a declarat Iohannis, în limba engleză, răspunzând întrebărilor jurnaliștilor la sosirea la reuniunea Consiliului European din La Valletta.

El s-a declarat ”foarte îngrijorat” de ceea ce se întâmplă în România.

”Situația din România este foarte complicată. Dar avem sute de mii români în stradă. Am încredere în ei. Cred în România. În cele din urmă, trebuie să găsim o soluție bună. Trebuie să prevaleze statul de drept, valorile europene”, a adăugat șeful statului.

Iohannis a mai afirmat că investitorii din România ”nu sunt amenințați”. ”Situația economică este încă foarte bună și cred că va rămâne așa”, a subliniat președintele.

Președintele Klaus Iohannis participă vineri, în Malta, la reuniunea informală a Consiliului European, principalele teme de pe agendă vizând dimensiunea externă a migrației și pregătirea întâlnirii liderilor Uniunii Europene care va avea loc în martie la Roma.

Sursa

DISTRIBUIȚI