La spitalul de copii din Los Angeles, Katy Perry și Orlando Bloom au adus atmosfera sărbătorilor

La Spitalul de copii din Los Angeles (Children’s Hospital Los Angeles), Katy Perry și Orlando Bloom au adus luni atmosfera sărbătorilor de iarnă,  informează Daily Mail.

Bloom și Perry, costumați în Moș Crăciun, respectiv, Crăciuniță, au cântat colinde și au glumit cu copiii internați.

Marți, spitalul a postat pe contul său de Facebook o serie de fotografii în care cei doi pot fi văzuți râzând alături de micii pacienți.

Cântăreața și actorul sunt împreună de aproape un an după ce au fost văzuți pentru prima dată împreună la o petrecere organizată după ceremonia de acordare a Globurilor de Aur în luna ianuarie.

Potrivit Daily Mail, vizita făcută de cei doi la spital a pus definitiv capăt zvonurilor care susțineau că aceștia s-ar fi despărțit. De altfel, această vizită vine la doar o zi după apariția mai multor fotografii pe rețelele de socializare în care cei doi pot fi văzuți bucurându-se de o zi la Disneyland, în compania prietenilor, duminică.

Orlando (39 de ani) și Katy (32 de ani) sunt susținători ai UNICEF și servesc ca ambasadori ai Fondului Națiunilor Unite pentru copii.

Sursa

Sursa foto

DISTRIBUIȚI