Top IMDb: ”Rogue One” rămâne încă o săptămână în fruntea box-office-ului nord-american

Conform IMDb.com, superproducția ”Rogue One”, film a cărui acțiune se petrece în universul ”Star Wars”, și-a păstrat supremația în clasamentul încasărilor pentru a patra săptămână consecutiv, reușind să reziste ”atacului” dat de vampirii din ”Underworld: Blood Wars”.

”Rogue One” este primul film derivat (spin-off) din celebra serie ”Star Wars” și spune povestea unui comando al rebelilor care încearcă să fure planurile de construcție ale ”stelei morții”, arma Imperiului capabilă să distrugă planete întregi. Acest film a adunat 22 de milioane de dolari la sfârșitul săptămânii trecute din cinematografele din SUA și Canada. În total, încasările obținute de ”Rogue One” de la data lansării sunt de 477,3 milioane de dolari.

Pe locul doi în clasamentul încasărilor săptămânii trecute s-a plasat filmul ”Hidden Figures”, despre trei femei de culoare angajate ale NASA care au contribuit substanțial la succesul programului spațial american din anii ’50 — ’60. În cea de-a treia săptămână de la lansare, acest film a obținut încasări de 21,8 milioane de dolari. Lansată inițial într-un număr mic de cinematografe, această producție a adunat în cele trei săptămâni de difuzare 24,8 milioane de dolari.

Musicalul animat ”Sing” s-a plasat pe locul trei cu încasări de 19,6 milioane de dolari. În total, în cele trei săptămâni de la lansare, animația a obținut 213,4 milioane de dolari. Printre actorii care își împrumută vocile personajelor animate se numără Matthew McConaughey, Scarlett Johansson și Reese Witherspoon.

Surprinzător, chiar și un vampir cu frumusețea lui Kate Beckinsale nu a fost suficient pentru ca producția fantasy ”Underworld: Blood Wars” să se plaseze pe podium în weekend-ul ei de debut. Ca o palidă consolare, cei 13,1 milioane de dolari obținuți de acest film în cele trei zile de la lansare sunt suficienți pentru a împinge musicalul ”La La Land”, marele câștigător al galei Globurilor de Aur și favorit la Oscar, până pe locul cinci în topul încasărilor, cu 10 milioane de dolari. În cele cinci săptămâni de difuzare acest musical a obținut încasări de 51,7 milioane de dolari.

Pe poziția a șasea s-a plasat filmul fantastic ”Passengers”, cu Jennifer Lawrence și Chris Pratt, care a obținut încasări de 8,8 milioane de dolari. În cele trei săptămâni de la lansare acest film a înregistrat încasări de 80,9 milioane de dolari.

Comedia ”Why Him?” a coborât pe locul șapte cu încasări de 6,5 milioane de dolari (48,6 milioane de dolari în cele trei săptămâni de la lansare).

Animația Disney ”Vaiana” sau ”Moana” s-a plasat pe locul 8, înregistrând încasări de încă 6,4 milioane de dolari. În total acest film a obținut încasări de 225,4 milioane de dolari în 7 săptămâni de la lansare.

Filmul lui Denzel Washington, ”Fences”, ocupă locul nouă cu încasări de 4,7 milioane de dolari în cea de-a patra săptămână de rulare în cinematografele nord-americane. În total, această producție despre conflictele rasiste care au scindat societatea americană în anii ’50 a obținut 40,7 milioane de dolari.

Pe locul zece în acest top se află filmul fantasy ”Assassin’s Creed” inspirat de o cunoscută serie de jocuri video. Acest film a înregistrat încasări de 3,8 milioane de dolari (49,5 milioane de dolari în cele trei săptămâni de la lansare).

Sursa video

Sursa știre

DISTRIBUIȚI